
Parcul industrial Huayankou, aflat în oraşul Dalian va deveni centru de material la nivel naţional, deoarece au fost înființate de 20 de proiecte în regiune cu o investiţie totală de 4 miliarde de dolari...

Parcul industrial Huayankou, aflat în oraşul Dalian va deveni centru de material la nivel naţional, deoarece au fost înființate de 20 de proiecte în regiune cu o investiţie totală de 4 miliarde de dolari...
Dalian, al doilea cel mai mare oraş din provincia Liaoning se dezvoltă foarte mult în următoarele câțiva ani, deoarece au fost anunţate 20 de proiecte cu investiţie totală de 30 de miliarde de yuani, adică 4 miliarde de dolari. Faţă de ianuarie acum numărul investiţiilor străine este de 16 ori mai mari, iar veniturile bugetare sunt de opt ori mai mari.

Momentan oraşul are 65 de locuitori dar peste 10 ani va avea de 7 ori mai mulţi
Scurtă vizită în Dalian
Anul trecut Dalian, împreună cu alte şapte oraşe al Chinei a fost intitulate high-tech şi centre de material de Comisia naţională de dezvoltare şi reforme. Atunci a început dezvoltarea parcului, în iunie compania Huake New Materia a investit 5.7 miliarde de yuani într-un proiect. Produsele companiei sunt utilizate în industria aeriană, industria aerospaţială, electronică şi nucleară. Numai această companie produce 600.000 de tone de material într-un an, care generează un comerţ de 30 miliarde de yuani.

Produsele companiei Huake New Material sunt folosite în întreaga lume
În septembrie compania Lichang New Material a investit 160 de miliarde în regiune. Cea ce priveşte dezvoltare parcului deja există planuri. Oraşul Dalian momentan are o suprafaţa totale de 265 de mii de metri pătraţi şi 65.000 de locuitori, care evident va creşte în următoarele câţiva ani. Autorităţile locale estimează că în următorii 20 de ani, populaţia va atinge 500 de mii de locuitori.
GB - MCOnet China online - www.kinaon.com